AERUL TRADITIEI

"Traditia nu se reproduce. Se aruncã si se prinde. Mult timp trãieste în aer". Fraza îi apartine lui Leon Wieseltier din exceptionalul sãu volum KADDISH, tradus la noi în 2001 la Polirom. Carte rarã, dintre acelea pe care le citesti încet, desprinzîndu-te cu greu de fiecare paginã, de fiecare frazã si, de îndatã ce ai încheiat lectura, doresti sã o reiei. Carte în care Traditia (majusculã a deferentei obligatorii) este tema principalã de meditatie si de rostire aforisticã precum a frazei pe care am ales-o ca moto.
~n toate bãtãliile noastre de idei în care traditia este un subiect explicit sau implicit (si în care nu este?) dimensiunea aceasta a "reproducerii traditiei" constituie axul. Fascinant în meditatia lui Wieseltier mi se pare tocmai apelul la viul traditiei. Interpretarea traditiei ca un fel de invariabilã algebricã traversînd purã si intangibilã mode si timpuri sau ca un fel de lest menit sã ne asigure stabilitatea zborului este ceea ce-i îndepãrteazã de fapt pe foarte multi oameni de traditie. ~n gîndirea/rostirea jurnalistuilui american o asemenea interpretare este depãsitã. Traditia nu este xerox, reproducere a identicului. Ea nu exclude, ci impune diferenta, id est creatia. Aceasta este dilema fundamentalã a oricui doreste sã respecte traditia, fãrã sã-i devinã prin aceasta sclav. Fãrã sã se blocheze în ea, fãrã sã adoarmã în cîntecul de leagãn al repetitivului mecanic. Cum sã fii original, creator, respectînd, în acelasi timp, traditia? Filosoful (cãci este în aceastã carte un filosof, în sensul etimologic al cuvîntului) se poate astfel întreba: "La ce bun filosofia, dacã este durere?". Traditia nu este pur si simplu cunoastere, ci experientã existentialã. Sau trebuie sã facem trecerea de la un stadiu la celãlalt. Altfel rãmîne formã goalã. De aceea ea este în bunã mãsurã potentialitate, pentru a ne cuceri traditia trebuie sã privim - paradoxal - nu înapoi ci înainte.
Sau, mai potrivit spus, trebuie sã privim ianusiac: simultan spre trecut si spre viitor. Spre mingea care vine spre noi si trebuie sã o prindem si spre partenerul de echipã cãruia trebuie sã i-o transmitem. Important este cã traditia nu stationeazã nici în punctul de pornire (în ipoteza utopicã în care l-am putea descoperi), nici în cel de sosire (în ipoteza la fel de utopicã în care ar avea unul). Traditia este exact puntea care leagã cele douã maluri peste prãpastia timpului. "Ceea ce spune de fapt moartea este: gîndeste-te". Gîndeste-te la traditie! Cred cã singurul mod de gîndire adecvatã a traditiei este aceastã gîndire sub acoperisul mortii. Cioran n-a mai apucat sã citeascã aceastã carte, care cu sigurantã cã l-ar fi încîntat. Dar care nu este deloc o carte pesimistã sau blasfemiatoare. Dimpotrivã, una superb recuperatoare. Nu într-un sens guenon-ian, ci într-unul al cotidianitãtii blazate a omului trãitor la sfîrsitul celui mai interesant dintre secole. Wieseltier avea, ca mai noi toti, o raportare sã-i spunem curentã la traditie, de naturã pur intelectualã, simplã acumulare de informatii. Dar, odatã cu moartea tatãlui, este obligat de traditie la Kaddish, rugãciunea ritualã de doliu. {i atunci încearcã sã înteleagã. Ceea ce era doar o simplã alcãtuire de cuvinte, o formulã, ajunge sã declanseze întrebarea despre sensul acestei rugãciuni si, implicit, al întregii traditii. O traditie care nu mai este cunostintã, ci constiintã. {i care presupune un raport foarte complicat discipol - maestru (mã gîndesc cã i-ar fi plãcut meditatiile lui Andre Scrima pe aceastã temã). Traditia este încercare. Nu un "de-a gata" furnizat frumos ambalat direct la domiciul clientului. Aruncare. Prindere. Adicã dublã încercare, con-fruntare, ciocnire a fruntilor. Noica visa la o scoalã "în care nu se stie cine dã si cine primeste". Un alt fel de a numi intervalul în care traditia "trãieste în aer". Este suspendatã în fertilitatea indeterminatului. ~n concizia ei paradoxalã de soc Zen, fraza ne deschide tocmai spre aceastã clipã a harului în care te întîlnesti cu un sens venit la tine pe cãi nebãnuite. ~ncã odatã! Scriitorul vrea sã înteleagã. Aceastã traditie care a plecat de mult spre tine si care te poartã, fãrã sã stii, mai departe. Acest curent de aer pe care nimeni nu-l bagã în seamã si care este marea în care plutim...
"Mai devreme sau mai tîrziu, vei îndrãgi un anumit lucru atît de mult, încît vei încerca sã-l pãstrezi". De aici începe traditia. De la dorinta de a pãstra un anumit lucru. Aceastã dorintã leagã. Suspendatã, asteptînd ca sufletele gnosticilor sã-si gãseascã un adãpost, traditia este cea care asteaptã. Nu este niciodatã grãbitã si îndeobste îi refuzã pe cei ce încearcã sã o grãbeascã. Dar nici nu întîrzie niciodatã. Este mereu prezentã, chiar acolo unde este invizibilã. Dimpotrivã, unde pare mai evidentã, probabil cã este doar un simulacru, o clonã. Adevãratul maestru va fi deci acela care nu "împãrtãseste", ci "aruncã" învãtãtura cît mai departe. Moartea îi descoperã scriitorului viul unei traditii. Pe care o respectã mai întîi din obligatie, dar pe care ajunge sã o reconstituie printr-un original travail du deuil, deopotrivã intelectual si existential. {i aerul dimprejurul lui si al nostru devine astfel mai pur... "Ceea ce spune, de fapt, moartea este gîndeste-te".

12 mai 2002